TRISTEŢE

Ochii ţii la soare ţintă,
Şi cu ochii tu-l dezmierzi:
E flăcău şi-acum îl pierzi,
Şi ţi-e drag, şi stai ca frântă
El s-a dus, şi jalnic cântă
                     Codrii verzi.

Umed aer te-mpresoară,
Şi-n durerea ta atunci
Rupi cununa şi-o arunci:
Roşii flori prin aer zboară
Desfoiate, ca să moară
                Jos prin lunci.

Plângi acum. Te-a învins iubirea!
Albe lacrimi cad pe flori
Şi pe frunze, când scobori
Plânsă către văi privirea.
Şi-o să plângă toată firea
                    Până-n zori

Te-a cuprins necaz deodată
Şi din ochi ciudă strângi,
Parc-ai vrea să rupi, să frângi.
Să-ţi răzbuni, frumoaso fată,
Parcă lumea-i vinovată
                Că tu plângi!

Peste braţele rotunde
Peste pieptul tău frumos,
Ca un râu întunecos
Părul ţi se varsă-n unde
Şi din creştet el te-ascunde
                          Până jos.