Noaptea
Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin
Dintr-un colţ pe-o roşă eu în faţa lui privesc,
Pân'ce mintea îmi adoarme, pân'ce genele-mi clipesc
Lumânarea-i stinsă-n casă, somnu-i cald, molatic, lin
Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul, iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălind.
Cu ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate
Grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vitele-ntr-o parte.
Netezeşte încet şi leneş, fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! dezmiardă, pân'ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! dezmiardă, pân'eşti jună ca lumina cea din soare.
Pân'esti clară ca o rouă, pân'eşti dulce ca o floare,
Pân' nu-i faţa mea zbârcită, pân' nu-i inima bătrână.