Nu mă înţelegi

În ochii mei acuma nimic nu are preţ
Ca taina ce ascunde a tale frumuseţi;
Căci pentru care altă minune decât tine
Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine
Pe basme şi nimicuri, cuvinte cumpănind,
Cu pieritorul sunet al lor şi te cuprind,
În lanţul de imagini duiosul vis să-l ferec
Să-mpiedic umbra-i dulce de-a merge-n întuneric

Şi azi când a mea minte, a farmecului roabă,
Din arşice durere îţi face o podoabă
Şi când răsari înainte-mi ca marmura de clară,
Când ochiul tău cel mândru străluce, în afară,
Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încă
Ce-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,
Azi când a mea iubire e-atâta de curată
Ca farmecul de care tu eşti împresurată,
Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltă
Lumina de-ntuneric şi marmura de daltă,
Când dorul meu e-atâta de adânc şi-atât de sfânt
Cum nu mai e nimica în cer şi pe pământ,
Când e o înamorare de tot ce e al tău,
De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine şi de rău,
Când este enigmă însăşi a vieţii mele-ntregi,
Aş vrea să te cunosc şi tu să mă-nţelegi.