Nu se recomandă refuzul de a recunoaşte adevărul doar de teama de a nu-l pierde pe celălalt. Sunt situaţii în care o aventură poate trece drept un afrodisiac. Atunci când mâna lui nu mai alunecă uşor pe piciorul ei, ci se grăbeşte pe tastatura unui laptop, sau atunci când mâna ei nu se mai pierde în buclele lui, ci conduce cu nervozitate un creion pe o coloană interminabilă de cifre, este clar că trebuie să intervină ceva din afară pentru că cei doi să se privească din nou în ochi.

Nu de puţine ori s-a dovedit că bărbaţii, în pofida scurtelor aventuri sau a micilor minciuni, preferă stabilitatea şi confortul căminului, aşa încât tentaţi doar pentru moment de o schimbare, nu sunt dispuşi să renunţe cu prea mare uşurinţă la ceea ce au acasă.

Pe de altă parte s-a putut constata, că femeile se grăbesc să-i prindă din urmă pe bărbaţi, în ceea ce priveşte aventurile nevinovate, ele fiind în număr din ce în ce mai mare adeptele aventurilor de-o oră sau de-o noapte şi asta în pofida faptului că se ştie că femeile au un simţ al moralităţii mult mai dezvoltat decât cel al bărbaţilor.

Psihologii sunt în unanimitate de acord şi afirmă că cea mai bună rezolvare o constituie recunoaşterea din primul moment a actului de infidelitate, indiferent că acesta s-a produs o singură dată sau că este vorba despre o relaţie extraconjugală de durată.

Recunoscând în faţa celuilalt că ai greşit, îi dai posibilitatea de a decide singur dacă te iartă sau nu, dacă este dispus să meargă mai departe încercând să-ţi acorde aceeaşi încredere, sau renunţă pentru a se proteja în faţa unu nou, eventual, atac.

Înainte de toate trebuie să căutaţi şi să găsiţi motivul care a dus la ieşirea celuilalt din banalul mariajului şi astfel, recunoscut fiind ,,mobilul crimei", situaţia mai poate fi salvată.