Ea-şi urma cărarea-n codru
 
  Ea-şi urma cărarea-n codru
Eu mă iau pe a ei urmă,
Când ajung cu ea alături
Răsuflarea-mi mi se curmă

Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Şi se uită-n altă parte
Şi răspuns deloc nu are.

Dar mereu de ea m-apropii
Şi-i vorbesc şi îi dau sfaturi;
Ea se apără c-o mână
Şi se uită tot în lături.

Când pe talie-i pun braţul,
Ea se frânge, va să scape,
Dar o trag mereu spre mine,
De departe, mai departe.

Mai nu vrea şi mai se lasă
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochii-nchişi, pe gură,
Sărutări fără de număr.

Şi la piept o strâng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfârşeşte;
O întreb de ce-i mâhnită,
O întreb de mă iubeşte.

Iar ea ochii şi-i deschide spre zare
Mari, puternici, plutitori,
Îmi eşti drag din calea-afară
Dar şi rece deseori.