IRC



  IRC = Internet Relay Chat


 

DESPRE IRC
   Ţi-ai dorit vreodată să poţi conversa în timp real cu utilizatorul unui alt calculator din altă parte a lumii. Ei bine, află că poţi! Iar asta datorită unor programe speciale, a unor protocoale de comunicaţie speciale, care poartă numele generic de IRC (Internet Relay Chat) şi este folosit aproape peste tot în Europa, America, Asia, Australia şi Oceania. IRC este o variantă mult îmbunătăţită (codul iniţial a fost scris de Jarkko Oikarinen) a programelor Talk şi YTalk care se găsesc în mediul sistemului de operare Unix. O altă posibilitate este folosirea unor programe speciale, precum mIRC.
    Când vorbeşti în IRC, tot ceea ce scrii va fi trimis aproape instantaneu în întreaga lume, către alţi utilizatori care se află la calculatoarele (sau terminalele) lor în acel moment. Ei pot, de asemenea, să-ţi răspundă imediat la mesaj. Trebuie să ştii că acest program poate fi foarte captivant,o dată ce ţi-ai făcut prieteni şi cunoştinţe în IRC, mai ales când începi să înveţi să vorbeşti în vreo 14 limbi!
    Domeniile discuţiilor din IRC sunt foarte variate. IRC îţi oferă, de asemenea, o posibilitate de a-ţi lărgi orizonturile.
    IRC este bazat pe un sistem de tip client - server.


POLITEŢE
    Când ajungi pe IRC, vorbeşte în limba definită pe canalul respectiv. Dacă vrei să vorbeşti cu un prieten în altă limbă, atunci poţi opta pentru o conversaţie privată.
    La început e politicos să-i saluţi pe toţi cu un simplu ,,Bună ziua!". Nu aştepta să ţi se răspundă, căci s-ar umple ecranul cu saluturi inutile! Aceeaşi regulă este valabilă şi la încheiere, când vei spune ,,La revedere!".
    Politeţea este un lucru important în IRC, deoarece utilizatorii acestui sistem îşi fac o părere despre tine doar din ceea ce scrii sau comentezi, aşa că e bine să te gândeşti de mai multe ori înainte de a scrie odată. Dacă te vei exprima nepoliticos sau foloseşti un limbaj vulgar, nu te vei bucura de atenţie. De asemenea, e posibil să fii scos de pe canal, de către unul dintre operatori canalului dacă ai încălcat vreuna din reguli.


ZÂMBĂRICI
:-) - zâmbet ;-) - Clipire
:-( - lucru neplăcut, supărare :-t - supărare
:-| - nepăsare :-7 - afirmaţie falsă
:-o - uimire :-p - limbă scoasă
:-x - discreţie :-| - Hmm!
:-O - Oh! 8-| - şoc
:-c - lene :-9 - lingerea buzelor
:- - îngâmfare :-\ - nehotărâre
:-< tristeţe |-) - plictiseală


CLIENŢI
   Clienţii sunt programe care se conectează la un server. Există clienţi care rulează pe sisteme diferite (Unix, emacs, VMS, MS-DOS, Windows 95, Windows NT, Windows 98, Windows XP, Windows Vista, Windows 7, VM) şi care îţi permit să te conectezi la un server IRC. Pentru a intra pe IRC ai nevoie de un program special şi anume un ,,client".



SERVERE
   Server-ul este un program care transportă date (mesaje) de la un client utilizator la altul. IRC-ul este imparţit în reţele iar reţelele în servere ... Pe lângă ele mai sunt şi servere separate, dar care sunt vizitate mai puţin.

SCRIPTURI
  Scripturile sunt amuzante şi de folos, dar unele opţiuni ale lor (ctcp FLOOD, ascii, mass invite, TakeOver etc.) pot deveni agasante.


ALTE LEGĂTURI
Legătură la scripturi : www.mirc.net